10.12.2013

Ce invata copilul la gradinita




           Grădinița ocupă un loc important în viața copilului tău. Este locul unde el rămâne pentru prima dată singur, fără vreun membru al familiei și în special fără tine, fără mama. Aici este locul unde el va învăța să-și dezvolte autonomia, să se joace, să gândească, să pună întrebări, să privească, să cunoască, să simtă și să exprime ceea ce simte.

Probabil că de multe ori îți pui întrebarea „Oare ce învață copilul meu la grădiniță?”. Dacă îl întrebi pe el acest lucru, îți va da câteva răspunsuri despre ce i-a plăcut lui în mod special în ziua respectivă la grădinița (m-am jucat, am mâncat, etc.). Trebuie să știi că programul unei zile de grădiniță este bine stabilit și complex. El cuprinde atât activități pe domenii experiențiale și activități liber alese cât și rutine și jocuri.

Toate activitățile desfășurate în grădiniță vin în ajutorul copilului tău și îl ajută să se dezvolte din punct de vedere cognitiv, să-și dezvolte vorbirea, abilitățile socio-emoționale și motorii.  

Programa instructiv-educativă în învățământul preșcolar este elaborată în așa fel încât să stimuleze dezvoltarea cognitivă a copilului. La această vârstă, el își dezvoltă abilități cognitive precum: scrisul, cititul, calculele simple. Pe lângă acestea grădinița dezvoltă și alte deprinderi importante în procesul intelectual: rezolvarea de probleme prin găsirea unor soluții creative, stimularea dezvoltării limbajului prin descrierea unor obiecte, sentimente, situații, etc., stimularea curiozității pentru explorarea mediului înconjurător. Tot grădinița îl ajută să-și dezvolte gândirea. El înțelege noțiunile spațiale (sus – jos, înăuntru – afară, etc.), conceptul de mult – puțin, plin – gol, numerele, formele obiectelor, culorile. Învață să scrie și să recunoască primele litere.

Copilul tău merge la grădiniță și încă nu vorbește foarte mult. La sfârșitul anilor de grădiniță el va trebui să dobândească achiziții importante de limbaj. Va învăța poezioare scurte, să-și rostească numele complet, adresa unde locuiește, numele colegilor, să formeze propoziții și mai apoi fraze, să spună cu cuvintele lui o povestioară reprezentată prin imagini.

Dezvoltarea abilităților socio-emoționale are un rol foarte important pentru a avea performanțe școlare dar și pentru a se putea integra în societate și a reuși în viață. Dezvoltarea socio-emoțională stă la baza dezvoltării competențelor sociale și cognitive. Este important pentru copilul tău să-și exprime emoțiile, să învețe să asculte și să urmeze instrucțiuni simple, să colaboreze cu colegii și să-și împartă cu aceștia jucăriile, să-și controleze impulsurile. La fel de important pentru el este să-și dezvolte stima de sine, să aibă încredere în propriile forțe. Tot în grădiniță copilul își dezvoltă abilitățile sociale, prin interacțiunea cu ceilalți copii și sub îndrumarea atentă a educatoarei, își însușește bune maniere precum și reguli de comportare civilizată.

În cadrul activităților de sport, de abilități practice, copilul își dezvoltă abilitățile motrice și se menține în formă. Aici el învață să alerge, să meargă în linie dreaptă, să arunce mingea, să sară, să stea într-un picior, dar și să țină corect creionul în mânuță, să decupeze, să se îmbrace/dezbrace, să-și încheie nasturii sau fermoarul.

Grădinița este locul unde copilul tău se dezvoltă și se formează pentru a se putea adapta și integra cu ușurință în școală. Aici el își formează principii și valori după care se va ghida în viață.



 Cîmpian Ana Doina - Profesor consilier

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu