Dezvoltarea emoțională a copilului

      Când spun dezvoltare emoțională mă refer la formarea și dezvoltarea unei independențe emoționale, care reprezintă una dintre condițiile funcționării adecvate și dezvoltării potențialului de care dispune fiecare copil. Mă mai refer la dezvoltarea inteligenței emoționale, caracterizată prin conștiința de sine, empatie, autocontrol, abilități sociale, la stima de sine a acestuia, caracterizată prin încredere, acceptare, imagine și iubire de sine și la atitudinea pozitivă, gândirea rațională, comportamente adecvate, funcționalitate si integrare socială.

            Inteligența emoțională, reprezintă abilitatea copilului de a înțelege și gestiona emoțiile, pentru a dezvolta relații armonioase cu cei din jur. Pentru asta el trebuie să învețe să se cunoască, să-și înțeleagă propriile emoții, să-și cunoască calitățile, să învețe să-și accepte defectele. Alte componente importante ale inteligenței emoționale pe care copilul trebuie să și le dezvolte încă de mic, sunt: empatia, recunoașterea emoțiilor celor din jur, înțelegerea acestora și capacitatea de a se pune în locul celuilalt, autocontrolul  sau gestionarea eficientă a propriilor emoții precum și abilitățile sociale și capacitatea de a-și crea relații bune cu cei din jur.

            Prin dezvoltarea inteligenței emoționale, copilul reușește  să-și conștientizeze propriile emoții și efectele acestora asupra comportamentului propriu, precum și impactul lor asupra celor din jur.

            Pentru o dezvoltare emoțională armonioasă a acestuia, este necesară dezvoltarea cunoașterii de sine. Copilul trebuie încurajat să-si exprime opiniile, preferințele, trebuie ajutat să înțeleagă prin ce se aseamănă sau se deosebeste de cei din jur (trăsături fizice, abilități, aptitudini), să-si descopere calitățile și defectele personale precum și calitățile și defectele celor din jur.

            O altă componentă importantă a inteligenței emoționale, pe care trebuie să o dezvoltăm la copil încă de mic, este empatia. Să-l învățăm să-și cunoască emoțiile, cu ajutorul emoticoanelor, a jocului, a filmului, a teatrului, să-l învățăm recunoașterea și validarea propriilor emoții (înțeleg că esti supărat pentru că...), recunoașterea emoțiilor la alte persoane, discutarea acestora și descoperirea lucrurilor care îl fac pe copil să se simtă mai bine ( cum să se liniștească, cum să se încurajeze).

            Prin intermediul jocului, prin transpunerea copilului în situații de viață reale, prin recompensare, prin analiza și căutarea unor comportamente dezirabile care sa înlocuiască ieșirile necontrolate ale copilului și uneori chiar prin exemplul personal, vom dezvolta capacitatea de autocontrol a acestuia.

            Abilitățile sociale ale copilului, le putem dezvolta prin timp petrecut zilnic unu la unu cu el, prin ascultarea activă și acordarea întregii noastre atenții, fără a face educație în cadrul acestor conversații ci încurajând exprimarea liberă și relaxată. Ne putem uita la un film împreună, pe care mai apoi să-l comentăm, să citim o carte, să discutăm pe marginea unor situații de viață. Copilul trebuie expus în situații sociale diverse, familie, grădiniță,  petreceri pentru copii, expoziții, muzee, ieșiri în grup.

            Dezvoltarea inteligenței emoționale la copil încă de mic face diferența. Un copil echilibrat emoțional, care își conștientizează emoțiile, un copil empatic, cu abilități sociale bine dezvoltate, va fi un copil care își va asuma responsabilitatea faptelor sale, deschis experimentelor și oportunităților, își va cunoaște și gestiona emoțiile, le va privi obiectiv, va dezvolta relații sănătoase cu cei din jur.

Prof. înv. preș.: Cîmpian Ana Doina

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ (CU ACCENT PE ADHD)

Majoritatea specialiștilor au acceptat deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică (ADHD) ca pe o afecțiune care apare în copilărie. Întâlnim frecvent cazuri în care ADHD face ca unii copii cu un coeficient de inteligență la nivel mediu sau peste mediu și cu o bună educație oferită de părinți, să aibă comportamente indezirabile și să întâmpine dificultăți de integrare și socializare la grădiniță.

      Unii preșcolari sunt categorisiți în mod eronat ca „hiperactivi”. Exista posibilitatea ca ei sa nu aibă nicio problemă, cu excepția unei „agitații” si a lipsei simțului practic, care sunt normale la aceasta vârstă.

      Cei mai mulți părinți descoperă că copilul lor cu ADHD are o dezvoltare mai lentă față de alți copii în jurul vârstei de trei ani. La aceasta vârstă comportamentele care pun semne de întrebare cadrelor didactice și părinților sunt: toleranța redusă la frustrare, izbucniri imprevizibile, manifestări agresive față de ceilalți copii.

Integrarea este un proces de includere în grădinițele de masă, la activităţile educative formale şi non-formale, a acestor copii. Grădinița, este considerată ca fiind a doua instanță de socializare a copilului (familia fiind considerată prima instanță de socializare), iar integrarea acestuia reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanță fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în școală și viața comunitară prin formarea unor conduite și atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces.

         Educaţia incluzivă se referă la integrarea copiilor cu CES în structurile învăţământului de masă, mediu care poate oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase a acestor copii şi o echilibrare a personalităţii acestora. 

Integrarea copiilor cu cerințe educative speciale, presupune aplicarea unor strategii de intervenţie psihopedagogică destinate prevenirii şi corectării comportamentelor indezirabile mediului şcolar şi social, consolidarea unor atitudini favorabile faţă de colectivul de preșcolari și cadrele didactice, din partea copilului. În cadrul activităţilor didactice, se va acorda o atenție deosebita procesului de evaluare care poate sprijini metodele şi tehnicile folosite unde, prin acordarea unor anumite recompense ( în cazul nostru, valorizarea în fața colegilor sau obţinerea unor aprecieri verbale, etc.), pot fi stinse unele comportamente nedorite sau consolidate anumite comportamente pozitive. În plus, activitatea educativă cu preșcolarii care prezintă tulburări de comportament solicită din partea fiecărui cadru didactic o foarte bună cunoaştere a naturii umane, a strategiilor de cunoaştere a personalităţii copiilor şi o capacitate empatică deosebită necesară înţelegerii şi acceptării celor din jur aşa cum sunt ei în realitate, cu calităţile şi defectele lor.

Caracteristici ale copilului cu deficit de atenție și hiperactivitate

Copilul cu  deficit de atenţie şi hiperactivitate manifestă comportamente indezirabile în plan social, emoțional. Cadrele didactice trebuie să facă o distincție clară între copiii care manifestă un comportament nepotrivit cauzat de sindromul ADHD și copiii care manifestă comportamente nesănătoase datorate lipsei unui sistem de valori și  a respectului fața de cei din jur.

Hiperactivitatea specifică preşcolarilor şi şcolarilor mici cu ADHD este cauzată de o serie de deficienţe cerebrale, de faptul că impulsurile şi informaţiile nu se transmit într-o manieră normală datorită insuficienţei secreţiei  neurotransmiţătorilor.

Copilul hiperactiv este mai energic decât majoritatea copiilor cu dezvoltare normală în momente obișnuite din rutina zilnică: la masă, la somn, în timpul activităţilor. Cele mai multe probleme ale copilului hiperactiv sunt cauzate de hiperactivitate si impulsivitate.

·         Copiii hiperactivi întâmpină dificultăți în  a-şi concentra atenţia asupra detaliilor sau fac erori prin neglijenţă. Activitatea lor este dezordonată, lucrează neglijent, fără să se poată organiza. Aceşti copii prezintă dificultăţi în a-şi menţine atenţia asupra unor sarcini sau activităţi de joc. De cele mai multe ori nu respectă instrucţiunile primite.

·         De regulă, copiii hiperactivi evită activităţile care necesită autoexigenţă, efort mental sau capacităţi organizatoare. Deprinderile de lucru sunt dezordonate, dezorganizate, iar materialele pierdute, împrăştiate sau mânuite neglijent.

·         În timpul activităţilor, ei sunt uşor de distras de stimuli externi şi se opresc des din sarcinile primite găsindu-și alte preocupări.

·         Uită ce sarcini s-au responsabilități au primit, sunt în continuă mişcare, vorbesc mult, se ridică des în picioare, se răsucesc pe scaun, își răstoarnă farfuria cu mâncare, fac zgomot în timpul activităţilor.

Impulsivitatea se manifestă  prin dificultatea de a-și aștepta rândul, de a aștepta să li se adreseze o întrebare în întregime și oferirea unui răspuns înainte de a cunoaște conținutul acesteia.

Copilul cu ADHD necesită ajutor din partea părintilor si a cadrelor didactice pentru a-şi antrena și crește durata de concentrare a atenţiei. Un prim pas pentru realizarea acestui obiectiv este acceptarea condiţiei deosebite a copiilor care suferă de acest sindrom şi acordarea de sprijin constant materializat în recompense, laude şi aprecieri verbale în fața celorlalți, implicarea în jocuri care îl captează și în același timp îi antrenează atenția și coordonarea.

Aspecte pozitive ale ADHD

Majoriatea descrierilor ADHD se concentrează asupra aspectelor negative şi uită să menţioneze avantajele ADHD. Aspectele pozitive includ:

• Creativitate
• Nivel ridicat de energie
• Intuitivitate
• Căldură sufletească
• Atitudine încrezătoare (uneori prea accentuată)
• Atitudine iertătoare (uneori prea accentuată)
• Sensibilitate
• Capacitate de a-şi asuma riscuri (uneori prea mari)
• Flexibilitate
• Loialitate
• Dezvoltat simţ al umorului

Atmosfera psihologică din sala de grupă

            Pentru obținerea unor rezultate pozitive este esențială crearea unui climat care să-i facă pe toți copiii să se simtă parte a unei comunități ce le oferă sprijin și îi acceptă. Pentru a crea această comunitate cadrele didactice ar trebui:

• Să dețină strategii de management eficient al grupei și de intuire a unor măsuri de disciplină pozitivă;
• Să organizeze mediul ambient, activitățile de rutină și regulile într-o manieră preventivă;
• Să anticipeze ce anume poate provoca probleme comportamentale și să evite acele aspecte printr-o planificare atentă;
• Să învețe copilul cu ADHD să adopte atitudini și comportamente adecvate și dezirabile și să le întărească atunci când ele se manifestă.

Copiii se simt liberi să se exprime, se simt în siguranță din punct de vedere emoțional și nu se tem să încerce să învețe din propriile greșeli doar într-o grupă care acceptă și tolerează greșelile ca făcând parte din procesul de învățare.

Când copiii cu ADHD simt anxietate, aceasta este urmată de obicei de retragere sau agresivitate. Anxietatea, teama și furia, micșorează atenția, concentrarea, stima de sine și măresc nivelul de hiperactivitate al acestor copii.

            Toți copiii merită să facă parte dintr-o grupă în care sunt acceptați și respectați de ceilalți. Comportamentele și atitudinile cadrului didactic reprezintă un model pentru grupă. Cadrul didactic care manifestă empatie devine un model pentru copii astfel încât, la rândul lor, vor dezvolta aceeași empatie și respect față de colegii lor.

Atmosfera de învățare în grupă

            Copiii cu ADHD au nevoie de materiale educaţionale structurate, de un mediu educaţional structurat, de relaţii structurate şi de o dinamică de grup.

Aşteptările cadrului didactic, regulile, activităţile de rutină şi consecinţele:

·         Trebuie să fie clare, corect definite şi explicate pe înțelesul copilului;

·         Regulile se stabilesc împreună cu copiii și vor fi putine la număr pentru a fi ușor de reținut;

·         Să fie aplicabile şi predictibile;

·         Să fie exprimate în enunţuri pozitive;

·         Să fie afişate sub forma unor poze sau bannere;

·         Să fie repetate frecvent.

Sarcinile de lucru:

·         Să fie structurate prin divizarea sarcinilor în fragmente posibil de parcurs;

·         Să fie explicate prin oferirea unui model, instrucțiuni, și exemplificări clare.

·         Activitățile grupei trebuie să fie structurate astfel încât să cuprindă perioade active și perioade de liniște.

·         Copiii trebuie pregătiți din timp cu privire la schimbările care vor apărea în rutina zilnică.

Gradul de severitate al simptomelor ADHD  este răspunzător de nivelul de receptivitate sau lipsa acesteia pentru învăţare, a copilului. Când gravitatea simptomelor impulsivității, inatenției sau hiperactivității cresc, performanța copilului scade. În aceste situații cadrele didactice trebuie:

·         Să modifice aşteptările pe care le au din partea copilului în funcţie de severitatea simptomelor ADHD;

·         Să adapteze sarcinile de lucru şi modul de desfășurare al activităților;

·         Să conştientizeze faptul că această afecțiune nu permite copilului să proceseze noi informaţii, în unele momente;

·          Să consolideze şi să exerseze pentru a-i fixa cunoştinţele anterioare;

·         Să pregătească materiale din timp, înainte de a avea nevoie de ele, pentru a le putea oferi copilului când simptomele se agravează;

Idei pentru un management eficient al clasei

• Cadrul didactic sa așeze copiii hiperactivi în apropierea sa.
• Să ofere instrucţiuni clare în legătură cu deplasările permise prin grupă.
• Sa evite să-i așeze  pe copiii cu ADHD lângă ferestre sau spaţii aglomerate pentru a minimaliza influența factorilor perturbatori.
• Sa se asigure că atunci când salută copiii dimineața, are contact vizual ferm cu aceștia.
• Când vorbește cu copilul îl privește în ochi pentru a întări ceea ce spune, nu în depărtare sau în pământ. Această modalitate de evitare poate fi interpretată ca o cedare.
• Să amenajeze pentru copilul hiperactiv un spaţiu liniştit, departe de factori perturbatori ai atenţiei.
• Să-i așeze pe copiii cu ADHD alături de copiii care pot repezenta modele pozitive.
• Să stabilească obiective ușor  realizabile şi măsurabile, care pot fi atinse într-un timp scurt. Să ofere recompense pentru sarcinile îndeplinite.
• Să ceară copiilor să repete instrucţiunile primite pentru a se asigura că aceștia au înţeles ce au de făcut.
• Să stabilească împreună cu copiii regulile grupei, pentru a se asigura că acestea vor fi respectate. Acestea să fie simple și afișate într-un loc vizibil pentru a putea fi consultate de câte ori e nevoie.
• Să-i învețe și să-i ajute pe copiii cu ADHD să-și organizeze timpul alocat pentru lucru, astfel încât să poată finaliza sarcina primită odată cu ceilalți copii.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, simte-te liber să-l distribui !

Azi e despre tine, fiica mea!

Azi e despre tine, fiica mea!

Azi, mai mult ca oricând, am simțit nevoia să scriu câteva rânduri pentru tine. Se împlinesc 24 de ani de când te-ai născut și emoțiile mă copleșesc. E o cifră mare, nu știu cum au zburat acești ani și parcă aș vrea să opresc timpul pentru o clipă. Ținându-te în brațe am învățat ce înseamnă iubirea de părinte, pas cu pas am învățat sa fiu mamă, cea mai bună mamă, dacă se putea. Am greșit uneori și te rog să mă ierți. Crezând că știu ce e mai bine pentru tine am mai dat-o în bară câteodată. Apoi, am învățat că trebuie să te las să greșești ca să îți poți învăța propriile lecții. Și chiar dacă la început mi-a fost greu și am plâns, am învățat să am încredere în tine și te-am lăsat să-ți iei propriile decizii în viață. Am încercat să-ți fiu mereu alături și te-am încurajat acolo unde am simțit că e nevoie. Și m-ai făcut să fiu mândră de tine de foarte multe ori.

            Pe viitor îți recomand să ai mereu încredere în tine. În orice vei face, să cauți adânc în interiorul tău și alege calea pe care vrei să o urmezi. Cu siguranță vei face și greșeli dar, vei învăța din ele și le vei depăși, dacă vei merge mai departe, căutând să te descoperi pe tine și drumul tău. Eșecurile sunt semne că evoluezi, așa că nu-ți fie frică de ele.

            Ține minte, doar tu decizi cine ești tu și ce poți să faci! Nu apleca urechea la ce spun alții despre tine sau neputințele tale, scrie-ți și trăiește-ți propria poveste! Eu ca părinte, te voi susține pe drumul pe care alegi să mergi. Și chiar dacă mi-a fost greu să te încurajez să pleci de lângă mine, știu că ai luat cea mai bună decizie pentru tine și pentru viitorul tău. Asta nu înseamnă că nu te poți întoarce înapoi. Voi fi lângă tine în orice situație și te voi primi cu brațele deschise ori de câte ori vei simți nevoia să o faci.

            Învață să fii recunoscătoare și să te bucuri de ce ai! Omul care este fericit cu puțin este fericit și cu mult. Dăruiește celor din jur, fii sprijin, încurajează. Aducând bucurii ai parte de bucurii!

            Te iubesc și sunt mândră de tine! LA MULȚI ANI!

            Mami

La multi ani, fiul meu

La Mulți Ani, fiul meu

“Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”.

(Alexandru Vlahuță)

Sunt optsprezece ani de când tu, fiul meu, ai apărut în viața noastră ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Bucuria venirii tale pe lume, a fost fără margini pentru noi, părinții și sora ta.

            Dragul meu, aștern aici căteva gânduri care vin din dragostea nemărginită pe care numai o mamă o poate oferi copiilor ei. Dumnezeu înzestrează fiecare om cu câte un har. Pe tine te-a înzestrat cu bunătate, blândețe, dăruire și iubire. Acestea sunt cele mai de preț valori ale tale, care îți dau puterea de a schimba oameni. Afirm asta pentru că primii oameni pe care i-ai schimbat am fost chiar noi, părinții tăi.

            Ce aș putea să te sfătuiesc acum, când împlinești optsprezece ani? Cel mai mult îți doresc să fii fericit, dar pentru a găsi secretul fericirii trebuie, mai înâi de toate să fii bun. Întotdeauna când poți face un bine să-l faci, nu sta pe gânduri și nici nu aștepta nimic pentru asta. Să-ti pese de cei din jur, să îi iubești, să îi ajuți, să fii om.

            În viață, învață să uiți și să ierți. Fiecare om își poartă propria povară și are propria poveste. Nimeni nu e fără greșeală, nici eu, nici tu și nici ceilalți. Nu-i judeca pe cei din jur, înțelege-i și acceptă-i așa cum sunt și nici ei nu te vor judeca pe tine. Întotdeauna să pui valoare pe adevăr și cuvântul tău să fie cuvânt, pentru a fi un om de încredere în ochii celor din jur. Minciuna este nimicirea propriei tale demnități.

            Învață de la tot, învață de la toate, învață să râzi, învață să te bucuri de fiecare moment al vieții tale. Învață din greșeli, învață din experiența ta dar și din experiența altora. Muncește și învață toată viața pentru ați transforma visele în realitate.

            Iată aici o listă de valori care te vor ajuta să te ghidezi în viață. 

Responsabilitatea – învață  copilul meu să-ți respecți promisiunile și să duci la bun sfârșit lucrul început;

Onestitatea – Spune întotdeauna adevărul, fii sincer;

Bunătatea – Fii amabil cu cei din jurul tău, empatic, generos atunci când e nevoie;

Prietenia – Fă-te plăcut, fă-ti prieteni și bucură-te de compania lor;

Integritatea – Sa fii corect, conștiincios, cinstit;

Compasiunea – să înțelegi suferința celor din jur, sa-i ajuți atunci când se poate;

Respectul – să-i respecți pe ceilalți și să te respecți pe tine însuți;

Aici mai pot enumera: perseverența, promptitudinea, curajul și lista ar putea continua. 

            Ține minte fiul meu, acel cod de valori personale pe care ți-l creezi tu singur, să fie busola dupa care te ghidezi în viață. Să fii independent și să-ți urmezi visele, sa te ierți atunci când ai gresit, să iubești și să prețuiești viața, oamenii și pe tine. Dumnezeu să-ți fie pavăză și scut de-a lungul vieții și călăuză pentru pașii tăi.

            Te îmbrățișez, Cătălin!

            La mulți ani!

            Cu dragoste deosebită, MAMA!

Nevoia de afectivitate a copiilor

         Familia ofera copilului, mediul în care el se naște, trăiește primii ani din viață, se dezvoltă și se formează, ea reprezentând un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social. Părinții au rolul cel mai important în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții care pun bazele dezvoltării personalității copilului.

         S-au scris multe despre importanța pe care o are legătura dintre părinți și copil, majoritatea psihologilor fiind de acord că o legătură emoțională puternică, oferă copilului sentimentul de siguranță și echilibrul emoțional de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta armonios.

         În primele luni de viața, copilul nu știe să facă diferența între tandrețe și lapte, între hrană și dragoste, dacă va fi hrănit în mod adecvat, el se va dezvolta normal din punct de vedere fizic, iar dacă va primi hrană afectivă din partea părinților, el se va dezvolta normal din punct de vedere emoțional. Unele cercetări au demonstrat că baza întregii construcții afective se pune în primele optsprezece luni de viață, în primul rând prin intermediul relației dintre mamă și copil, hrana pentru dezvoltarea afectivă optimă a copilului fiind, vorbele ei blânde, îngrijirea plină de atenție și dragoste, atingerile ei calde.

         Lucrul cel mai important în cresterea unui copil este legătura afectivă dintre acesta și părinții lui iar el se va dezvolta și va evolua normal dacă nevoia de afecțiune îi va fi satisfăcută. Un copil va da tot ce e mai bun din el dacă se va simți îngrijit și iubit din tot sufletul, fiind mult mai ușor să-l educi și formezi. Pentru a crește echilibrat din punct de vedere emoțional un copil și pentru a comunica afectiv cu acesta, părinții trebuie să-i satisfacă în mod permanent nevoia de: a fi mângâiat, a fi îmbrățișat, a-l susține, a-l încuraja, a-l înțelege, a avea răbdare, a fi toleranți, a fi lângă el când are nevoie. Toate aceste lucruri reprezintă hrana emoțională de care copilul are nevoie în fiecare zi. De obicei nevoile fizice sunt mai ușor de observat și de satisfăcut dar ele nu au nici pe departe un asemenea impact asupra vieții copilului cum au nevoile afective. Este foarte important să-i asigurăm o locuință, îmbrăcăminte, hrană și alte nevoi biologice, dar pentru o dezvoltare optimă este obligatoriu sa-i asigurăm și o dezvoltare sănătoasă din punct de vedere mental și afectiv.

        Copiii au nevoie de căldură, de protecție, de afecțiune exprimată în cuvinte și comportamente, au nevoie de timp de calitate petrecut cu părinții, să se simtă valorizați și respectați de aceștia, pentru a se dezvolta normal, pentru a se instrui și mai apoi pentru a se integra optim în societate.

Cimpian Ana Doina – profesor

Nu poți fi un părinte perfect dar poți fi un părinte mai bun

            Ca părinte, ai un rol foarte important în educația și viitorul copilului tău. Sigur că ritmul alert de viață, faptul că ai un job solicitant și ești mereu contra cronometru, îți diminuează timpul care ar trebui alocat copilului și educației sale. Să te implici în dezvoltarea și educarea copilului tău, pe termen lung, este o mare responsabilitate și trebuie să fii conștient de valoarea acesteia.

            Știu că ești un părinte iubitor și că faci tot ce-ți stă în putință ca să-i fie bine copilului tău. Totuși fii atent, din prea multă grijă și răsfăț, riști să greșești și să-i faci mai mult rău decât bine. Copilașul care este prea răsfățat și nu este ajutat să fie cât mai independent, devine temător, lipsit de inițiativă, dependent de mamă și se adaptează cu dificultate la regulile vieții sociale. Dacă esti prea sever și ai o atitudine dură copilul suferă și trăiește cu teamă în suflet iar mai târziu această severitate va avea un impact negativ în dezvoltarea sa psihică, el devenind la rândul lui aspru și lipsit de afecțiune.

            Evită să-ți educi copilul într-un mod pe care l-ai moștenit de la părinți sau în modul în care ți-ai fi dorit tu ca părinții tăi să o facă. Fii atent la nevoile copilului tău, la ce și cum este mai bine pentru el și adaptează-ți modul de educare și așteptările la potențialul lui. De asemenea, ca părinte, motivează-ti copilul să învețe, trezește-i setea de cunoaștere și transmite-i adevăratele valori ale educației. Stabilește o relație cu grădinița și mai apoi cu școala pe care o frecventează copilul tău, fii prezent și dă valoarea cuvenită educației școlare. Educația copilului începe din familie și continuă la școală. Copilul va valoriza școala și educația primită aici la același nivel la care o faci și tu.

            Pentru o dezvoltare optimă și formarea unei personalități armonioase, îți recomand să fii un părinte afectuos dar ferm atunci când situația impune acest lucru. Să-i explici pe înțelesul lui atunci când a greșit și de ce primește o anumită sancțiune dar să-i apreciezi corect faptele bune și reușitele și să-l răsplătești cu afecțiune pentru ele. Știu că meseria de părinte este grea și mai greu este să-ți dai seama dacă ești un parinte bun sau unul mai puțin bun. De aceea îți recomand să creezi o stare de armonie în căminul tău, să te ocupi cu dragoste și autoritate părintească de copilul tău, să fii un model și un exemplu de urmat pentru acesta.

           

                                                                                   CÎMPIAN ANA DOINA – Profesor

Irina Petrea (Super Nanny) despre Cum sa fii "un parinte mai bun"

" data-show-faces="false">